Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Delincventa juvenila si problemele complexe, de un specific aparte, pe care le implica aceasta forma de infractionalitate, reprezinta o tema actuala si de interes pentru societatea in care traim. Rolul ecestei forme de infractionalitate in ceea ce priveste evaluarea gradului de amploare si explicarea cauzele si consecintele acestui fenomen sunt din ce in ce mai evidente.
citeste mai mult
In cursul lunii noiembrie 2009 a fost solutionat cu solutie definitiva dosarul penal privind pe inculpatii P.C.L., S.C.G. si S.T.A., care au fost condamnati la pedeapsa de 5 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b CP pentru pentru comiterea infractiunii de trafic de minori si proxenetism, 3 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b CP pentru pentru comiterea infractiunii de trafic de minori si 3,6 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b CP pentru pentru comiterea infractiunii de trafic de minori.
citeste mai mult
Istoria vie a umanitatii, sub dimensiunile sale biologice, psihologice, socioculturale, economice si politice apartine familiei, coexistentei barbatului si a femeii, a relatiilor dintre ei si copiii lor. Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei umane, evolutia si continuitatea vietii sociale.
Familiile din societatile contemporane au suferit in ultimele decenii transformari profunde. Schimbarile care au intervenit in interiorul ei sunt atat de importante, incat si termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzand sa acopere astazi realitati diferite de cele caracteristice generatiilor precedente.
citeste mai mult
Trasaturile de caracter care evidentiaza o persoana cu inclinatii spre criminalitate sunt foarte puternice, de nestapanit chiar, din cauza carora acesteia ii poate lipsi evident autocontrolul. De asemenea, infractorii sunt caracterizati si prin trasaturi de temperament excesive (impulsivitate, insensibilitate, duritate), toate acestea in vadita disproportie cu ceea ce este perceput de societate ca fiind o atitudine de normalitate.
Atragerea intr-o activitate infractionala si a unor persoane minore este cu atat mai periculoasa, cu cat presupune incalcarea unor drepturi si inducerea in eroare a acelor participanti care, de cele mai multe ori nu au discernamantul suficient dezvoltat, astfel incat sa perceapa consecintele faptelor comise.
citeste mai mult
Oamenii, prin natura fiintei lor, creaza, in permanenta norme noi, dupa care apoi se ghideaza. Acesta norme, la randul lor, vor fi incalcate, tocmai datotita faptului ca ele izvorasc din reprezentarile pe care le are un anumit individ despre realitate.
Ne-am confruntat, adeseori, in viata de zi cu zi, cu cazuri ce ne-au atras atentia, am condamnat sau aprobat unele caractere si comportamente, am tras invatamintele de rigoare si am mers mai departe.
Cazul urmator a atras atentia noastra, tocmai datorita faptul ca prezinta o anumita diferentiere intre un comportament normal, adoptat de marea majoritate a cetatenilor si unul generator de fapte antisociale.
citeste mai mult
Dezvoltarea tehnologiei si utilizarea pe scara larga a sistemelor informatice a adus, dupa sine si o serie de riscuri. Dependenta, din ce in ce mai mare, a agentilor economici, a institutiilor publice si chiar a utilizatorilor individuali, de sistemele informatice, ce le gestioneaza, in mare masura resursele, face ca acestia sa fie tot mai vulnerabili la impactul pe care il poate avea criminalitatea informatica asupra componentelor ce le determina obiectul muncii.
citeste mai mult
Succesul inregistrat recent de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, in cazul depistarii autorilor omorului savarsit in cursul zilei de 06 august 2009, in localitatea Valea Lunga, a constituit punct de interes al opiniei publice din judetul nostru.
citeste mai mult
citeste mai mult
Fenomenul extinderii criminalitatii constituie un factor important de studiu si cercetare in desfasurarea muncii de politie. Respectul pentru aflarea adevarului se impune ca un deziderat fundamental si presupune pentru cei implicati in investigarea activitatii infractionale identificarea autorilor si probarea vinovatiei acestora. Intelegand in acest mod sensul si imperativele actului de ancheta penala, politia, prin intermediul persoanelor angrenate si pregatite, este chemata sa contribuie eficient si cu mijloace specifice la prevenirea, dar mai ales la combaterea infractionalitatii.
Nimeni nu poate nega ca multe cuceriri ale stiintei au fost mai intai folosite de infractori, iar mai apoi de politisti. Insa, iscusinta multor lucratori de politie, precum si vasta experienta acumulata de-a lungul anilor de munca asidua, dar si perfectionarea metodelor si tehnicilor moderne de investigare, au fost „armele” reusitei in solutionarea multor cazuri. Oricat de frecvente, complicate sau oripilante ar fi, niciun caz nu pare a semana cu altul. Sunetul rasunator al al unora dintre ele isi pastreaza inca actualitatea, sfidand astfel legile nescrise ale timpului si dezvaluindu-ne totodata, noua, predecesorilor, o imagine aprofundata a unor comportamente atipice de infractori. Unul dintre aceste cazuri a consternat opinia publica, in primavara anului 1995, cand Jian Beniamin, la 41 de ani, ucidea cu sange rece cinci persoane.
citeste mai mult
Cautare in Site

