Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Din lumea larga
ALCATRAZ



 

Insula a fost descoperita de cercetatorul spaniol Juan Manuel de Ayala in anul 1775 si pentru ca stanca era populata de pelicani a numit-o Isla de los Alcatraces (Insula pelicanilor). In anul 1847, lordul John Charles Fremont, guvernator militar al Californiei, a cumparat insula de la Mexic contra sumei de 5.000 dolari. Fortareata construita a fost folosita mai intai ca inchisoare pentru prizonierii de razboi, din Razboiul civil american, iar dupa mai multe modificari si reparatii, din anul 1933 fortul este transformat definitiv in inchisoare federala. Primii detinuti au fost adusi din Atlanta, in anul 1934, iar pana in anul 1963, cand inchisoarea a fost inchisa, aici s-au aflat in detentie, in total, 1.576 de detinuti. Cel mai renumit „locatar” al „Stancii“ a fost renumitul gangster Al Capone (1934-1939).

In 29 de ani de functionare efectiva, conform statisticilor, nici un detinut nu a reusit sa evadeze, iar cei care au incercat sa scape au murit impuscati, inecati in apa rece sau mancati de rechini. Se presupune totusi ca i-ar fi reusit unui singur detinut evadarea, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate, in timp ce alti 55 de detinuti au fost dati disparuti, dar despre acestia se spune ca sunt morti.

            T.G.

Adaugata la data de: Aug 14, 2009

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Din lumea larga


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten