Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida:
Home > Eveniment
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
FURI DIN AUTO SI ESTI PRINS!
Politistii de investigatii criminale din municipiul Alba Iulia au raspuns prompt unui apel primit prin Serviciul de Urgenta 112, referitor la comiterea a doua furturi din autoturisme si au identificat, in timp operativ, principalul suspect. Politia Municipiului Alba Iulia a fost sesizata in noaptea de 8 spre 9 iunie a.c., de catre doi cetateni, in legatura cu faptul ca persoane necunoscute au spart geamurile de la portiera din fata a autoturismelor acestora, iar din interior, au sustras mai multe bunuri. In urma investigatiilor efectuate de politisti, s-a reusit identificarea, in scurt timp, a principalului suspect, in persoana lui V.A., de 22 ani, din comuna Cetatea de Balta. Tanarul a fost retinut pe o perioada de 24 de ore si a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventiva, pentru comiterea infractiunii de furt calificat in forma continuata. Propunerea a fost insusita si s-a dispus arestarea preventiva a suspectului, pe o perioada de 29 zile, acesta fiind introdus in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba. Inspector Luminita RAC Adaugata la data de: Aug 20, 2009
Citeste mai multe stiri din categoria:Eveniment
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
Cautare in Site

