Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida:
Home > Eveniment
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
ITI FACI DREPTATE SINGUR ??
In data de 09.06.2009, la ora 01:34, politistii din comuna Vintu de Jos au fost sesizati cu privire la faptul ca, in locul numit “Groape” din comuna, o persoana de sex barbatesc a fost victima unei agresiuni fizice. Politistii s-au deplasat la fata locului, unde l-au identificat pe D.P., de 33 ani, domiciliat in comuna Vintu de Jos, care prezenta leziuni la nivelul fetei si a corpului. Victima a fost transportata la Spitalul Judetean Alba- Sectia Urgente, in vederea acordarii primului ajutor, unde a si ramas sub supraveghere medicala de specialitate, fiind diagnosticata cu “fractura cu deplasare 1/3 medie oase piramida nazala”. In urma cercetarilor efectuate cu operativitate, principalii suspecti ai agresiunii au fost identificati ca fiind V.I., de 29 de ani, din comuna Sugag si P.G., de 23 de ani, cu domiciliul in comuna Sasciori. Agentii Postului de Politie Vintu de Jos continua cercetarile in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor in care a fost comisa agresiunea si luarea masurilor ce se impun. Inspector Luminita RAC Adaugata la data de: Aug 21, 2009
Citeste mai multe stiri din categoria:Eveniment
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
Cautare in Site

