In perioada 1958-1968 nu a existat o lege de executare a pedepselor. Sistemul executional penal era reglementat de doua regulamente interne cu caracter „Secret” si anume: „Regulamentul de paza”, care reglementa activitatea de paza, escortare si supraveghere a detinutilor si „Regulamentul de regim”, care stabilea conditiile in care se executau pedepsele privative de libertate (criterii de separatiune, drepturile detinutilor, sanctiuni disciplinare si modul de executare).

            Ambele regulamente au fost abrogate prin ordinul ministrului de interne, respectiv general colonel Alexandru Draghici – care indeplinea si functia de vice-prim ministru. Este de inteles ca nici organele de partid nu se puteau implica in activitati de control asupra legislatiei detinerii.

            In completare la Regulamenul de regim, prin Ordinul M.A.I. 0688/1967 au fost stipulate drepturile detinutilor condamnati pentru infractiuni grave, sanctiunile aplicate pentru abateri in perioada executarii pedepsei privative de libertate si modul de executare.

            Ce se intelegea la momentul respectiv prin „infractiuni grave”? Intrau in aceata categorie: infractiunile CSS (contra securitatii statului), infractiunile de omor (forma simpla,  omorul calificat, loviturile cauzatoare de moarte), talharia, vilul urmat de moartea victimei, delapidarea si furtul din avutul obstesc cu consecinte grave asupra economiei nationale (N.A. gravitatea era apreciata de instanta, aceasta avand instructiuni proprii privind incadrarea faptei, in functie de suma delapidata).

            Genuri de abateri pentru care se aplicau sanctiuni disciplinare: atitudinea necuviincioasa fata de cadre, nerespectarea programului zinic, refuzul de munca (N.A. pentru cei apti medical, prestarea muncii era obligatorie!), batai cu alti detinuti, confectionarea, detinerea, comercilizarea de obiecte interzise, practicarea jocurilor de noroc, fumatul in camerele de detinere de la stingere (ora 22.00) la desteptare (ora 05.00), distrugerea sau deteriorarea bunurilor din camera, a echipamentului dat in folosinta, nesupunerea la perchezitie (!), folosirea altor detinuti pentru servicii personale, expedierea corespondentei pe alte cai decat cele legale, consumul de bauturi alcoolice,  legaturi cu persoane civile (N.A. o parte dintre abaterile mentionate se regasesc si in Legea 23/1969).

            Abaterile disciplinare se constatu de catre subofiterii din serviciul de paza si supraveghere. Acestia intocmeau un „Raport de pedepsire” pe un format tipizat si aveau un circuit bine stabilit, pastrat in aceeasi forma pana in anul 1989.

            De mentionat este faptul ca verificarea rapoartelor de pedepsire se executa de catre o comisie formata din educator, loctiitorul pentru paza si regimsi medic. Medicul prezenta starea generala a detinutului. Raportul era prezentat comandantului penitenciarului, care stabilea masura disciplinara care urma sa se aplice.

            In perioada 1973-1977 a fost introdus un tip de raport de pedepsire (coala format A4), care avea cateva mantiuni in plus, si anume: „De fata la comiterea abaterii au fost ......... - cadru si ........ - detinut(i), care declara ca este sau nu este vinovat de abaterea pentru care a fost intocmit raportul de pedepsire”. Tot pe acest imprimat, subofiterii de la Sectorul Vizite  mentionau daca detinutul a mai fost pedepsit disciplinar si daca primeste su nu drepturi la pachet, vizita si corespondenta.

            Apreciez ca masura era justificata pentru eficientizarea pedepselor disciplinare. Astfel, daca se consemna ca detinutul nu este vizitat si nu primeste pachet de la familie, propunerea de pedepsire cu retragerea dreptului la pachet si vizita era inoperanta, fara efect.

            Revenind la sistemul de executare a sanctiunilor disciplinare aplicabil pana la aparitia Legii 23/1969 si a Regulamentului de aplicare a pedepselor privative de libertate aprobat prin H.C.M. (Hotararea Consiliului de Ministri) nr. 2282 din 1069, vechiul Regulament de regim stabilea urmatoarele sanctiuni: mustrarea; retragerea unui, a mai multora sau a tuturor drepturilor privitoare la pachet, vizita si corespondenta pe perioada de drept (respectiv de la odata pe luna la odata la 6 luni); izolarea simpla pana la 15 zile; izolarea severa pana la 10 zile. O prevedere expresa, in cazul sanctiunii cu izolarea severa, era aceea ca, detinutii condamnati pentru infractiuni grave (mentionate mai sus), puteau fi pedepsiti, conform Ordinului M.A.I. 0688, cu 20 de zile de izolare severa, cu aplicarea mijloacelor de imobilizare (catuse la maini si lanturi la picioare). In continuare, prin Regulamnetul de stipula ca „pentru detinutii refractari la toate masurile disciplinare”, la propunerea comandantului penitenciarului, seful Directiei Paza, putea dubla, iar seful Directiei Generale a Penitenciarelor putea tripla pedeapsa cu izolarea severa (N.A. in luna iulie 1967, fiind in practica la Penitenciarul Poarta Alba, am intalnit in Izolatorul de Pedeapsa, un detinut evadat de la un punct de lucru exterior, care a executat 60 de zile de izolare severa, dar fara aplicarea mijloacelor de imobilizare). Colonel (rez.) Marius RUSU COLDEA

Citeste mai multe stiri din categoria:File de istorie