Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Eveniment
SURPRINS CU UN PISTOL NEDECLARAT

Fapta unui barbat din municipiul Aiud nu a putut trece neobservata de oamenii legii din aceeasi localitate.



Acestia, in urma  unor activitati cu caracter preventiv desfasurate, l-au identificat pe barbatul mai sus mentionat, care a detinut la locuinta sa un pistol, fara a-l declara autoritatilor vamale si pentru care nu poseda certificat de detinator.

 

Barbatului i s-a intocmit dosar penal pentru comiterea infractiuniilor de “contrabanda“ si “nerespectarea regimului armelor si munitiilor”

 

Agent de politie Iulia HATEGAN

 

 

Adaugata la data de: Sep 30, 2009

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Eveniment


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten  

Cautare in Site



Mai Multe Titluri
Viteza in trafic, de-a lungul timpului