Temeiul raspunderii
In temeiul articolului 1000 aliniatul 2 Cod Civil „tatal si mama, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii sai minori ce locuiesc cu dansii”. Acestia (parintii) sunt exonerati de raspundere ,,daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil”, in conformitate cu aliniatul 5 al articolului sus-mentionat.

Aceasta raspundere este solidara si in concordanta cu principiul inscris in Codul familiei (la articolul 97 aliniatul 1), conform caruia: ,,ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati”.

Raspunderea pentru fapta copiilor minori este o exceptie de la regula raspunderii pentru fapta proprie si se aplica atunci cand minorul comite o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Fundamentarea raspunderii parintilor
In doctrina, cat si in jurisprudenta, exista o unitate de pareri privind necesitatea acoperirii prejudiciului de catre parinti in cazul comiterii unor fapte ilicite de copiii lor minori, intrucat acestia, in marea lor majoritate, nu au resurse patrimoniale, iar, in caz contrar, victimele ar trebui sa suporte in mod injust acoperirea daunelor provocate.

Fundamentarea raspunderii parintilor se bazeaza pe exercitarea necorespunzatoare a indatoririlor legale ce le revin fata de copii, care, din aceasta cauza, comit fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Obligatiile legale fata de copiii minori constituie si indatoriri fata de societate.

Deci, in fundamentarea raspunderii parintilor se are in vedere existenta unui raport de cauzalitate intre modul in care au fost indeplinite indatoririle parintesti si faptele copiilor minori, raport care se are in vedere in cazul acoperirii prejudiciului suferit de victima. Avand in vedere aceste fundamentari, Codul civil stabileste un sistem de prezumtii referitoare la raspunderea parintilor, cu scopul de a usura situatia victimei sub aspectul probatiunii.

Din continutul articolului 1000 aliniatul 2, rezulta o prezumtie legala de culpa in persoana parintilor.
In practica, victima va trebui sa probeze existenta faptei ilicite a minorului, existenta prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a minorului si prejudiciul cauzat, in final operand o tripla prezumtie in privinta parintilor.

Astfel:
a) prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copilul minor au existat abateri care au permis savarsirea faptei;
b) prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
c) prezumtia vinei (culpei) parintilor sub aspectul neglijentei in indeplinirea indatoririlor parintilor.
In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor minori, in doctrina, exista mai multe orientari si opinii, unele facand exonerarea parintilor de raspundere, iar altele mai putin. Tendinta actuala este de sporire a raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor minori, tocmai pentru a obliga parintii sa-si indeplineasca indatoririle de supraveghere, educare si crestere a minorilor si pentru a feri victimele sa suporte ele insele prejudiciile cauzate de copii altora.
Fundamentarea raaspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori, care se intemeiaza pe ideea de garantie si care poate fi urmata de un sistem de asigurari de raspundere pentru acoperirea unor asemenea prejudicii. Autorii acestei orientari se bazeaza pe dispozitiile articolului 101 aliniatul 2 din Codul familiei, care precizeaza ca: ,,Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii!”. In acest fel, in afara faptului ca se asigura o mai mare sansa victimei de a-si acoperi integral si cat mai repede dauna suferita , se transforma si raspunderea parintilor dintr-o raspundere subiectiva (culpabila), intr-una obiectiva, care va fi antrenata, chiar daca lipsesc anumite conditii generale sau speciale ale raspunderii acestora.

Domeniul de aplicare al articolului 1000 aliniatul 2 Cod civil
Prezumtiile rezultate din articolului 1000 aliniatul 2 Codul civil privind raspunderea civila delictuala pentru fapta altuia se aplica parintilor, indiferent daca copiii provin din casatorie sau din afara casatoriei. De asemenea, se aplica si celor care au adoptat copilul minor.
Aceasta prezumtie nu se poate extinde, fiind vorba de o exceptie prin interpretarea si asupra tutorilor, institutiilor de ocrotire sau persoanelor fizice carora le-au fost incredintati minorii .

Persoanele sus-mentionate pot raspunde pentru faptele delictuale ale minorilor, dar nu in temeiul prevederilor articolului 1000 aliniatul 2 Cod civil, ci, eventual in temeiul prevederilor articolului 998-999 Cod civil. dar in aceasta situatie, victima trebuie sa probeze existenta cumulativa a tuturor elementelor raspunderii civile delictuale, prezumtia de culpa a tutorelui, institutiei sau persoanei fizice nemaioperand.

Conditiile raspunderii
Conditiile raspunderii parintilor pentru fapta copiilor minori se impart in doua categorii:
A) Conditii generale
Aceste conditii sunt: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia si capacitatea delictuala.
Aceste elemente trebuie sa fie indeplinite cumulativ si in cazul raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor minori. Proba existentei acestor elemente revine victimei, pentru altele existand o prezumtie legala relativa.

Astfel, victima va face proba cu privire la: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite a minorului, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta copilulul minor si prejudiciul cauzat. In principiu, victima nu trebuie sa faca proba existentei vinovatiei (culpei) minorului, ci numai in situatia cand doreste ca minorul sa raspunda solidar cu parintele.
Daca aceste elemente referitoare la persoana minorului au fost probate de victima, urmatoarele elemente privind persoana parintelui sunt prezumate de lege:

a) existenta faptei ilicite a parintilor, in sensul ca si ei nu au supravegheat, nu au educat sau crescut minorul intr-un mod corespunzator;
b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parintilor si comiterea faptei ilicite a minorului:
c) existenta culpei parintilor in exercitarea indatoririlor parintesti.
B) Conditii speciale
Cumulativ, alauri de conditile generale, trebuie sa existe si cele doua conditii speciale:
a) copilul sa fie minor;
b) copilul sa aiba locuinta la parintii sai.
a) Prima conditie cere ca in momentul savarsirii faptei, minorul sa nu fi implinit varsta de 18 ani, neavand importanta daca nu are capacitate de exercitiu sau daca are capacitate de exercitiu restransa. Deci, copilul trebuie sa aiba, intre 0 -18 ani.

In ipoteza in care copilul a devenit major inainte de 18 ani prin efectul casatorei, adica a dobandit capacitate de exercitiu deplina, parintii nu mai raspund pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii .

In cazul in care fapta ilicita este comisa de o persoana majora, pusa sub interdictie judecatoreasca, pentru alienatie sau debilitate mintala, pot raspunde parintii care au sarcina ocrotirii, dar numai in temeiul articolului 998-999 Cod civil, caz in care victima va trebui sa probeze culpa ocrotitorilor legali, nemaioperand prezumtia legala de vinovatie;

b) Cea de-a doua conditie speciala, se refera la faptul ca, minorul trebuie sa aiba locuinta comuna cu parintii (conform articolului 1000 aliniatul 2 Cod civil, minorii ,,ce locuiesc cu dansii”).
De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul legal, in sensul ca ,,minorul locuieste cu parintii sai”, conform articolului14 aliniatul 1 din Decretul nr. 31/1954, care stabileste ca ,,domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care locuieste in mod statornic”.

De la aceasta regula exista si o exceptie, in situatia cand minorul are locuinta in alta parte, desi domiciliul sau legal este la parintii. Este situatia cand minorul a fost incredintat de instanta de judecata unei terte persoane, dar domiciliul legal ramane la parintii lui.
In aceasta situatie, primeaza locuinta, nu domiciliul legal al minoruiui.

In principiu, in calificarea raspunderii se are in vedere locuinta pe care legea o stabileste pentru minor, chiar daca Iocuieste de fapt in alta parte. In situatiile in care minorul a parasit locuinta parintilor din vina acestora sau, si din vina acestora, raspunderea parintilor, in temeiui articolului 1000 aliniatul 2 Cod civil, nu poate fi inlaturata, retinandu-se faptul ca supravegherea, educarea si cresterea necorespunzatoare au determinat parasirea si comiterea faptei ilicite.    

                                
Inspector principal Rac Luminita