|  Operativitatea cu care au actionat politistii, care dupa doua zile de cautari si munci intense au reusit, nu doar identificarea, dar si prinderea celor doi barbati care au lipsit un suflet de viata a atras admiratia noastra, a tuturor. Modul in care batranul de 82 ani si-a gasit sfarsitu, a alertat atat pe localnicii comunei Valea Lunga, dar mai ales pe oamenii legii, de pe intreg judetul, care au demarat cautarile de urgenta. Posturile de radio si televiziune, publicatiile locale sau simplii cetateni, toti s-au aratat interesati ca cei care au comis o asemenea fapta sa ajunga acolo unde le este locul, dupa gratii. Insusi primarul comunei Valea Lunga, domnul Vasile Pusca a tinut sa multumeasca in numele Primariei si al cetatenilor „Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, Politiei Municipiului Blaj si Postului de Politie Valea Lunga, precum si celorlalti anchetatori pentru profesionalismul si operativitatea de care au dat dovada la prinderea presupusilor criminali ai batranului de 82 ani din satul Faget”. Totodata, primarul Vasile Pusca a mai spus ca „retinerea suspectilor a readus linistea in randul batranilor din aceasta localitate apartinatoare comunei Valea Lunga, oamenii traind cu spaima ca vor cadea victime ale raufacatorilor”. Totul a inceput in data de 06 august 2009, la ora 15.25, cand, organele de politie au fost sesizate de catre o persoana, cu privire la faptul ca, ajuns la locuinta tatalui sau, din comuna Valea Lunga, sat Faget, a ramas surprins cand a gasit casa ravasita, iar tatal sau, contrar obiceiului, nu se afla la domiciliu. Barbatul a asteptat sosirea echipei operative de la Politia municipiului Blaj, care a constatat ca cele declarate de acesta corespund adevarului. Intrucat lipsa de acasa a batranului a dat de banuit si politistilor, acestia au inceput sa-l caute prin imprejurimile gospodariei. Insa ceea ce aveau sa gaseasca urma sa-i socheze si pe ei. Dupa cateva minute de cautari, batranul de 82 ani, a fost gasit in fantana din curtea locuintei, decedat. Dupa scoaterea cadavrului din locul cu pricina, politistii au constatat ca acesta prezenta urme de leziuni corporale, ceea ce i-a dus cu gandul la o posibila crima. Era doar una din pistele pe care aveau sa mearga politistii pentru aflarea adevarului. Intrucat s-a lasat intunericul peste gospodaria batranului, echipa operativa a procedat la conservarea locului faptei si a anuntat, de urgenta, Inspectoratul de Politie al Judetului Alba, pentru a fi constituita si trimisa o echipa complexa de cercetare la fata locului. Politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Alba s-au deplasat in comuna, impreuna cu un procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Alba, unde au aflat date noi despre eveniment. Fiul victimei le-a spus politistilor ca tatal sau locuia singur, dar isi gospodarea activitatile si cu ajutorul diferitelor persoane de prin imprejurimi. De asemenea, tot acesta a relatat ca din locuinta tatalui sau a observat lipsa unei drujbe de culoare portocalie. Sarcina echipei de cercetare nu se arata a fi una usoara in gasirea autorilor, intrucat , odata cu lasarea noptii activitatea lor a fost mult ingreunata. Nu au renuntat insa la strangerea de probe de la locul faptei, ridicarea de obiecte, la audieri de persoane, sau efectuarea de verificari in zonele limitrofe. Intre timp, in urma efectuarii necropsiei cadavrului, au aflat si cauza decesului victimei “politraumatism prin agresiune si asfixie mecanica prin innec”. Deci chinurile la care a fost supusa victima au fost greu de imaginat, de catre toti cei prezenti acolo. Ceea ce a urmat a fost o lupta cu secundele desfasurata de politisti, constienti de faptul ca fiecare clipa care trece poate indeparta faptuitorii, tot mai mult, de acel loc. In aceste sens s-a lucrat neincetat, pentru aflarea adevarului. Astfel, au fost efectuate verificari in randul cetatenilor de etnie rroma, care locuiesc pe raza localitatilor Cetatea de Balta, Tatarlaua, Faget, Craciunelul de Sus din judetul Alba si a localitatilor Bazna din judetul Sibiu, avand in vedere faptul ca victima obisnuia sa desfasoare activitati in gospodarie, cu zilieri din cadrul acestei etnii. Au fost audiate si amprentate 97 de persoane. De asemenea, in baza unei informatii primite de la un cetatean s-a stabilit faptul ca, in data de 05 august 2009, in localitatea Cetatea de Balta, au fost vazuti, asteptand o masina de ocazie, doi tineri de etnie rroma, care s-au deplasat apoi, cu un autoturism , catre localitatea Faget, exprimandu-si dorinta de a se angaja la un cioban din aceasta localitate. A fost inca o informatie de valoare obtinuta de politistii aflati pe urmele autorilor. Ajutorul dat de cetateanul respectiv, prin oferirea semnalmentelor si descrierii acestora, a facilitat munca politistilor, oferindu-le noi date. S-au gasit, astfel, asemanari cu fizionomia celor doua persoane, iar ulterior, dupa prezentarea fotografiilor acestora s-a stabilit cu certitudine ca ei sunt persoanele observate de cetatean. Intre timp, lucratorii Serviciului Criminalistic, au stabilit ca urmele de fragmente papilare ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului, apartin celor doi. Dupa doua zile de la comiterea faptei, in data de 08 august 2009, tinerii au fost pusi in urmarire la nivel national, iar in noaptea de 08 spre 09 august 2009, dupa doua zile de cutari intense, acestia au fost prinsi, de catre lucratorii Postului de Politie Transporturi Feroviare, in zona Garii C.F.R. Alba Iulia. Au fost identificati, in persoana lui Marcel Bera, de 21 ani si Dominic Arsenie, de 23 ani, ambii din judetul Alba. Acestia au fost audiati, iar cu ocazia declaratiilor, politistii au aflat modul in care au savarsit crima. Astfel, s-a stabilit ca, in noaptea de 05 spre 06 august 2009, cei doi tineri, dupa o prealabila intelegere survenita intre ei, de a sustrage victimei bunuri si valori, au patruns, prin escaladarea gardului gradinii, in locuinta acesteia. Din acel loc, cei doi s-au deplasat in curte, apoi in casa, unde i-au aplicat mai multe lovituri cu bate de lemn si cu pumnii, preponderent in zona capului si peste tot corpul. Leziunile grave provocate l-au adus in stare de inconstienta pe batranul de 82 ani. Dar, intrucat au dorit sa acopere urmele faptei lor, Marcel Bera si Dominic Arsenie au aruncat victima in fantana situata in curtea locuintei, fapt ce i-a determinat decesul. Dupa toate acestea, cei doi faptuitori au sustras, din locuinta batranului o drujba, in prealabil ravasind toata casa acestuia. Activitatea infractionala a celor doi se afla in atentia politistilor inca de la inceputul anului, cand au mai comis o alta infractiune, de aceasta data pe raza municipiului Alba Iulia. Victima a fost, se pare, tot o persoana in varsta, o femeie, pe care au deposedat-o de o poseta, dupa care au agresat-o fizic. La acea data cei doi au fost de asemenea prinsi, imediat dupa comiterea faptei, arestati, dar dupa doar cateva luni au fost pusi in libertate. Nu a durat mult insa si au revenit la vechile lor obiceiuri. Avand in vedere modul de savarsire a faptei de omor, comise de cei doi tineri, se observa existenta unor cauze care au putut conduce la o asemenea infractiune. Astfel, amplasarea locuintei victimei, la marginea satului Faget, localitate cu putini locuitori, majoritatea varstnici; distanta mare intre comuna Valea Lunga, unde se afla sediul postului de politie si satul Faget, ceea ce face dificila deplasarea politistilor, pentru desfasurarea de activitati preventive in zona; varsta victimei (82 de ani) si faptul ca aceasta locuia singura, fiind expusa si din acest punct de vedere diverselor pericole. De asemenea, un alt element ce a dus la comiterea faptei l-a constituit ocazia avuta de unul dintre autori, respectiv Marcel Bera care , pe langa faptul ca detinea cunostinte despre zona in cauza, a cunoscut si victima, intrucat, in urma cu putin timp de la comiterea faptei, s-a deplasat, impreuna cu tatal sau, la aceasta acasa, pentru a cumpara un cal. Nu putem trece cu vederea nici mediul din care provin cei doi tineri sau antecedente penale avute anterior, pentru savarsirea de infractiuni contra patrimoniului, (“furt” si “talharie”) care au fost factori generatori ai savarsirii acestei infractiuni. Activitatea infractionala a celor doi tineri este acum atent cercetata si instrumentata, urmand a fi trasi la raspundere penala, pentru savarsirea infractiunii de „omor deosebit de grav” si „talharie”. Agent de politie Iulia HATEGAN Se pare totusi ca si prietenia stransa ce s-a legat intre ei i-a determinat sa faca multe lucruri in comun, care de cele mei multe ori nu au fost conforme cu legea. |