Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Stirea principala
Saptamana prevenirii criminalitatii-a IV-a editie

Saptamana prevenirii criminalitatii a IV-editie-



In scopul constientizarii populatiei cu privire la rolul pe care il are activitatea de prevenire, Inspectoratul de Politie al Judetului Alba, prin Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, a continuat, in perioada 21.09-25.09.2009, campania „Saptamana prevenirii criminalitatii”, initiata in anul 2006.

Fiecarei zile a saptamanii, politistii i-au acordat o atentie sporita, astfel: luni,      21 septembrie, s-au desfasurat actiuni pe linia prevenirii delincventei juvenile si a victimizarii minorilor; marti, 22 septembrie - zi dedicata prevenirii in sistem integrat a criminalitatii in mediul rural; miercuri,  23 septembrie, prevenirea furturilor din societati comerciale; joi, 24 septembrie, prevenirea infractiunilor silvice, iar vineri, 25 septembrie, au avut loc activitati privind siguranta rutiera, precum si concursul de orientare turistica.

                                                                                                (continuare in pagina 14)

Adaugata la data de: Feb 4, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Stirea principala


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten