Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Cazuri rezolvate
Voiajor pe drumurile patriei, …de profesie escroc!

Dezvoltarea tehnologiei si utilizarea pe scara larga a sistemelor informatice a adus, dupa sine si o serie de riscuri. Dependenta, din ce in ce mai mare, a agentilor economici, a institutiilor publice si chiar a utilizatorilor individuali, de sistemele informatice, ce le gestioneaza, in mare masura resursele, face ca acestia sa fie tot mai vulnerabili la impactul pe care il poate avea criminalitatea informatica asupra componentelor ce le determina obiectul muncii.




           Toate aspectele vietii economice, sociale si culturale au punctat aceasta evolutie, despre care se poate spune ca a generat o adevarata revolutie in societatea umana. Astfel, toate serviciile oferite de Internet s-au bucurat si se bucura, in continuare, de o atentie din ce in ce mai mare din partea criminalilor.

          Internetul a facilitat activitatea infractionala a unui cetatean italian, stabilit in Romania, care, in perioada anilor 2003-2006, prin folosirea unor manopere frauduloase, ajutat fiind de mai multi complici, a inselat mai multi cetateni straini, de la care a primit sume importante de bani, in interes propriu, fapte care constituie infractiuni precum inselaciune in forma continuata, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals, instigare la uz de fals, asociere pentru savarsirea de infractiuni, fals privind identitatea.

            Politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, au interceptat si documentat intreaga activitate infractionala a barbatului, comisa pe raza mai multor judete ale tarii, pornind de la o singura tranzactie bancara efectuata de acesta, la o institutie bancara din municipiul Alba Iulia. Cazul a fost unul aparte, asa cum ne-a marturisit domnul subinspector de politie Praja Mircea, unul dintre cei care a documentat activitate infractionala a italianului. „Munca politistilor care au lucrat la acest caz s-a extins pe parcursul a circa doi ani de zile, timp in care cercetarile oamenilor legii nu au incetat o clipa. La inceput, ne era foarte greu sa aflam adevarata identitate a italianului, intrucat acesta a folosit diverse alte nume, ale unor concetateni de-ai sai, falsificand, bineinteles, numeroase carti sau buletine de identitate, pasapoarte sau permise de conducere. Surprinzator a fost faptul ca, pe parcursul sederii sale intr-unul din orasele tarii noastre, acesta a suferit si o interventie chirurgicala, iar in spital, a folosit, de asemenea, o identitate falsa, lucru care a trecut insa neobservat”.

           Istoria italianului Enrico Coberto, pe teritoriul Romaniei a inceput in anul 2001, cand acesta s-a stabilit in Romania, fara sa dobandeasca acte de rezidenta, mai precis in municipiul Timisoara, unde a si inceput practic activitatea infractionala. In cursul anului 2003, din motive necunoscute, acesta a parasit municipiul Timisoara si s-a stabilit in municipiul Cluj - Napoca, unde s-a ascuns sub o identitate falsa, prezentandu-se sub diferite nume si falsificand, in acest sens, acte de identitate sau  alte documente de care s-a folosit pentru inducerea in eroare a persoanelor cu care intra in contact. Dupa ce si-a stabilit resedinta in municipiul Cluj - Napoca, fara sa desfasoare activitati licite, acesta a hotarat sa-si continue activitatile infractionale, astfel ca a inceput sa caute persoane dispuse sa colaboreze cu el, in vederea inselarii conationalilor sai. Astfel, ajutoarele sale erau, in principal, tinere, cu sau fara studii universitare, dispuse sa obtina castiguri facile, in timp scurt. Pentru racolarea persoanelor, italianul folosea diferite legende,  spunand ca se ocupa cu activitati de comert, iar daca achizitiile ce fac obiectul tranzactiilor se fac pe numele unor cetateni din Romania, beneficiarii din Italia eludeaza taxele fiscale impuse in aceasta tara. De asemenea, altor persoane care au ridicat sume de bani pentru el le spunea ca, detine, in Italia, un lant de magazine si ca partenerii lui de afaceri ii trimit, periodic, sume de bani. Adeseori,  Enrico Coberto motiva solicitarea sa de a ridica bani cu faptul ca si-a pierdut ori i-au fost furate actele de identitate si nu poate ridica personal sumele de bani respective si promitea ca, pentru fiecare tranzactie, cel care ridica banii, primeste un procent de 5 -10% din suma ridicata. In aceasta capcana intinsa de el au cazut zeci de fete, unele cu domiciliul in municipiul Cluj Napoca, altele, studente in aceasta localitate, venite din diverse orase ale tarii. Unele dintre ele s-au constituit in adevarate ajutoare pentru italian, sprijinindu-l, constiente sau nu, in obtinerea unor sume fabuloase de bani.

               In privinta modului de operare, italianul isi cauta victimele prin intermediul Internetului, pe site-uri matrimoniale, printre persoanele interesate de „relatii serioase" sau pe alte site-uri, prezentandu-se in fals, in numele unor fete din Romania. Dupa stabilirea unui prim contact, acesta incepea sa se planga, aratand in mod mincinos, in numele acelor fete din Romania, despre starea de saracie ori de sanatate precara in care se aflau, nevoia de interventie medicala de urgenta, plata unor cheltuieli judiciare urgentate de executare silita, caz in care, in cele din urma, le erau solicitate victimelor sume de bani cu titlu de ajutor. Mai mult, exista cazuri, in care, prin promisiuni de „deplasare” ale unor astfel de tinere in Italia, acesta solicita victimelor sume de bani pentru documente de calatorie. Pentru a dovedi cele declarate de el pe internet, italianul trimitea victimelor si unele fotografii ale fetelor realizate in imediata apropiere a unor case saracacioase sau la intrarea in localitati, din care sa rezulte conditiile precare in care aceste tinere traiesc. O parte din aceste fotografii erau folosite pentru falsificarea de acte de identitate prin inlocuirea fotografiilor de pe actele de identitate care apartineau altor fete, mai putin frumoase, in multe cazuri complice ale acestuia si pe numele carora se solicita „ajutor financiar" sau „bani pentru deplasare", acte care erau trimise, apoi, prin e-mail, victimelor pentru a evidentia "frumusetea" persoanei care doreste sa o intalneasca. Crezand ca ceea ce i s-a promis se va si intampla, victima din Italia trimitea sumele de bani cerute pe numele persoanei careia ii apartinea, in realitate, actul de identitate, iar in tara aceasta ridica banii, fara ca persoana din fotografie sa cunoasca ceva. Astfel au fost inselati numerosi cetateni italieni, cu sume cuprinse intre 900 si 1.900 de euro. Cand victima nu mai trimitea bani sau incepea sa manifeste o atitudide suspicioasa, se intrerupea contactul cu aceasta.

De mentionat ca, aproape de fiecare data, italianul se deplasa, impreuna cu persoanele care trebuiau sa ridice sumele de bani, la ghiseele bancare unde completa  actele  necesare,  iar  dupa ridicarea sumelor de banilor, acesta ii lua de la acestea, carora le oferea cate o suma de bani, mai precis un comision de 10 % din valoarea sumei. In modalitatile mentionate, dupa stabilirea domiciliului in municipiul Cluj - Napoca, Enrico Coberto a contactat 16 fete din Romania, care au acceptat sa ridice sumele de bani expediate de cetatenii italieni, prin unele institutii bancare. In acest mod fraudulos, italianul,  sprijinit si de alti faptuitori a reusit sa insele 180 de victime din Italia, carora le-a cauzat un prejudiciu estimat la peste 165.000 euro, bani pe care si i-au insusit in interes personal.

        Cu ocazia perchezitiei domiciliare, efectuate de politisti in imobilul locuit de Enrico Coberto, acestia au identificat mai multe fotografii, inscrisuri, stampile false,

 acte de identitate false, intocmite pe numele unor cetateni italieni, carti de identitate false intocmite pe
numele unor fete din Romania, copii dupa documente bancare sau de transfer, hartie foto si folii autoadezive folosite pentru
printarea cartilor de identitate false si acoperirea lor cu folie pentru inducerea in
eroare a persoanei care verifica actul de identitate cu ocazia unor tranzactii bancare si
altele.

Tot astfel au intrat pe firul acestei povesti si politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, care, au descoperit, 2 foi de varsamant, a 1.000.000 lei vechi, fiecare, din data de 07.08.2006 si respectiv 20.10.2006, intr-un cont deschis la o banca comerciala, din Alba Iulia, pe numele uneia dintre fete. Aceasta a ridicat, de la sucursala bancii comerciale cu sediul in municipiul Alba Iulia, in mod repetat, sume de bani expediate din Italia, pentru care a prezentat la ghiseu buletinul de identitate al unei alte fete, pe care era aplicata fotografia sa, buletin care fusese falsificat, anterior,  de catre Enrico Coberto. Intr-unul dintre controalele efectuate periodic, la sucursalele bancilor comerciale de pe raza judetului Alba, s-a aflat, de la functionarul  bancii respective ca, pe copiile xerox ale acelorasi buletine (doua la numar), detinute de doua persoane cu identitate diferita, exista aceeasi poza. Am procedat imediat la ridicarea celor doua copii xerox si am demarat, cu celeritate, cercetarile, ne-a declarat domnul subcomisar Catargiu Vasile, care s-a aflat si el in echipa de politisti care a investigat acest caz. Ca urmare a acestui fapt, organele de politie albaiuliene au efectuat cercetari cu privire la transferurile de bani efectuate in perioada anilor 2003 – 2006, la bancile comerciale respective si care au fost ridicate de tinere, la indemnul italianului.

Totodata, pentru dovedirea intregii activitati infractionale au fost dispuse si efectuate perchezitii informatice asupra mediilor de stocare a datelor (laptot, CD-uri si dischete), descoperite. Cu aceasta ocazie au fost identificate 4413 fisiere de imagini care reprezentau diverse fotografii, majoritatea cu fetele folosite drept momeala, ori alte persoane de care acesta s-a ajutat sau folosit in activitatea infractionala, 881 e-mail-uri si altele. In baza datelor furnizate de sucursalele bancilor, politistii au aflat ca italianul a fost implicat intr-un numar de 498 transferuri bancare, in perioada anilor 2003 - 2006, in care au fost prejudiciati 198 cetateni italieni. De mentionat este si faptul ca inculpatul a obtinut, in baza datelor centralizate, din aceste transferuri suma de peste 165.000 euro, pe care i-a folosit in interes personal.

Tuturor fetelor care l-au ajutat, pe italian, in savarsirea intregii activitati infractionale, politistii le-au intocmit dosare penale, sub aspectul comiterii unor infractiuni precum, “complicitate la inselaciune”, „uz de fals”, „asociere pentru savarsirea de infractiuni”. Instanta de judecata a dispus insa,  scoaterea de sub urmarire penala a acestora, pentru infractiunile comise, intrucat, din probele administrate, a rezultat ca faptele comise de tinere nu prezinta gradul de pericol social al unor infractiuni. Instanta a retinut, de asemenea,  in sarcina fetelor faptul ca acestea au fost racolate de italian si determinate la comiterea infractiunilor, prin manopere frauduloase si in schimbul unor promisiuni financiare. Pe numele fetelor au fost aplicate totusi sanctiuni cu caracter administrativ constand in amenzi cuprinse intre 500 lei si 100 lei, cheltuieli judiciare, pentru fiecare in parte.

Instanta de judecata a mai dispus confiscarea tuturor sumelor de bani obtinute de Cecchi Umberto, in masura in care acestea nu au fost solicitate de partile vatamate.

Astfel, intrucat, pentru savarsirea faptelor prevazute de legea penala, italianul a dobandit suma de 93.951 USD si 74.446 Euro, iar celor care au fost pagubiti li s-a restituit suma de 9.245 USD si 7.900 Euro, instanta de judecata a dispus confiscarea speciala de la inculpat a sumei de 84.706 USD si 66.546 Euro.

              Activitatea de probare a infractiunilor comise de italian a fost una complexa, care a necesitat multa atentie din partea politistilor Inspectoratului de Politie al Judetului Alba. Astfel, in dosarul penal inregistrat pe numele italianului, politistii albaiulieni au audiat inculpatul, partile vatamate, dar si ceilalti complici, au efectuat recunoasteri dupa fotografiile fetelor care au ridicat sumele de bani, au efectuat perchezitii domiciliare, dar si ale sistemului informatic descoperit asupra lui Enrico Coberto, au solicitat autoritatilor italiene identificarea italianului, au fost solicitate plangeri cetatenilor italieni inselati, au retinut copii ale pasapoartlor, permiselor de conducere, cartilor de identitate falsificate de italian, au ridicat diverse documente gasite cu ocazia perchezitiei domiciliare, diverse documente gasite cu ocazia perchezitiei, precum insemnari in limba italiana, nume de fete, numere de telefon, calcule monetare, poze cu barbati si case. Toate acestea s-au realizat prin eforturile sustinute ale politistilor, care au efectuat numeroase deplasari in judetul Cluj, pentru a da de urma italianului. Insa au fost sprinjiniti si de colegii din cadrul Inspectoratului de politei al Juetului Cluj, locul unde, Enrico Coberto si-a desfasurat o buna parte a activitatii infractionale si unde a si locuit o anumita perioada de timp.

            Verdictul dat de Tribunalul Alba in acest caz a fost trimiterea dupa gratii a italianului, pentru 11 ani, iar pentru 2 ani, instanta i-a interzis exercitarea drepturilor prevazute de articolul 64 litera a, b din Codul Penal.

 

 

 

 

                                                                         Agent Iulia HAŢEGAN



 

Adaugata la data de: Feb 4, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Cazuri rezolvate


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten