Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida:
Home > Eveniment
Cu ocazia unei actiuni organizate de politistii orasului Cugir, in cursul lunii noiembrie a.c., s-a reusit identificarea si prinderea principalilor suspecti in comiterea a doua furturi, pe timp de noapte, din incinta unor societati comerciale, de pe raza orasului, de unde au sustras mai multe produse alimentare si articole de imbracaminte.
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
La furat de produse alimentare si articole de imbracaminte!
Cu ocazia unei actiuni organizate de politistii orasului Cugir, in cursul lunii noiembrie a.c., s-a reusit identificarea si prinderea principalilor suspecti in comiterea a doua furturi, pe timp de noapte, din incinta unor societati comerciale, de pe raza orasului, de unde au sustras mai multe produse alimentare si articole de imbracaminte.
| Astfel, politistii au stabilit ca Radu N., de 25 ani si un minor de 17 ani, ambii din orasul Cugir, sunt principalii suspecti in comiterea acestor furturi. Prejudiciul cauzat in valoare totala de 3.900 lei a fost recuperat in proportie de 85%. Suspectii au fost depusi in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, pe baza de ordonanta de retinere, Cu ocazia aceleasi actiuni au mai fost aplicate 10 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 2.480 lei.
Agent principal Iulia HATEGAN |
Citeste mai multe stiri din categoria:Eveniment
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
Cautare in Site

