Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Curier juridic
Prevederi legislative privind circulatia materialelor lemnoase

Dezvoltarea si consolidarea fondului forestier national se imbina in mod armonios cu activitatea de aparare si ocrotire a acestei importante valori. Grija pentru ocrotirea, dezvoltarea si integritatea fondului forestier national constituie o obligatie si o datorie de baza a tuturor factorilor competenti cu atributii in domeniul silviculturii, in realizarea carora sunt folosite toate mijloacele juridice legale in vigoare. Cu toate ca legislatia in domeniu are un caracter descurajator, practica demonstreaza ca infractiunile silvice se mentin la un nivel destul de ridicat, avand in vedere cererea si domeniile multiple in care lemnul isi gaseste utilizare (constructii, mobila, material combustibil).



Amploarea acestui fenomen a determinat intensificarea si diversificarea continua a actiunilor specifice pentru combaterea agresiunilor asupra fondului forestier.

In principal, cauzele se regasesc in agresivitatea manifestata de anumite persoane, in special in zonele defavorizate, unde au avut loc disponibilizari masive, iar singurul mijloc de trai este asigurat prin taierea si valorificarea ilegala a materialului lemnos.

Prin pozitionarea sa geografica, judetul Alba ofera un cadru natural cresterii si dezvoltarii padurilor de foioase si conifere. Fondul forestier ocupa 36,16% din suprafata judetului, majoritatea fiind concentrat in zona Muntilor Apuseni si constituie una din principalele bogatii naturale ale judetului.

In Hotararea de Guvern nr.427/2004 pentru aprobarea normelor privind circulatia materialelor lemnoase si controlul circulatiei acestora si al instalatiilor de transformat lemn rotund, cu modificarile si completarile ulterioare, se mentioneaza faptul ca incalcarea oricaror prevederi stipulate de lege, atrage dupa caz, raspunderea disciplinara, civila, contraventionala sau penala a persoanei vinovate, potrivit reglementarilor legale in vigoare.

Cele mai frecvente contraventii la regimul silvic sunt: „refuzul de a se supune controlului asupra circulatiei materialelor lemnoase si al instalatiilor de transformat lemn rotund sau impiedicarea efectuarii acestuia”, fapta care se pedepseste cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei; „nerespectarea de catre emitenti a prevederilor privind modul de eliberare si completare a documentelor de provenienta si de insotire a materialelor lemnoase”, fapta pentru care legea prevede sanctiunea amenzii de la 1.000 la 3.000 lei; „transportul de materiale lemnoase insotite de avizul de insotire intocmit cu incalcarea dipozitiilor normelor prevazute de lege”, fapta ce se pedepseste cu amenda de la 500 la 1.000 lei; transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ si/sau calitativ cu datele inscrise in avizul de insotire”, fapta ce se pedepseste cu amenda de la 500 la 1.000 lei; „transportul de materiale lemnoase neinsotite de aviz de insotire sau cu aviz de insotire a carui valabilitate a expirat”, fapta ce se pedepseste cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei.

Pentru unele din faptele mentionate anterior, legea prevede, ca si masura complementara si confiscarea, in conditiile legii a bunurilor destinate, folosite sau rezultate ca urmare a faptelor comise, daca acestea n sunt restituite persoanei fizice sau juridice prejudiciate. Materialele lemnoase retinute/confiscate, in conditiile legii, de organele silvice, de politie, jandarmerie, imputernicite, conform Codului silvic sa constate si sa sanctioneze astefel de abateri, vor fi date in custodia celei mai apropiate unitati silvice. Daca materialele lemnoase retinute/confiscate se afla in mijloace de transport, transportatorul este obligat sa le transporte la locul de predare in custodie, stabilit de agentul constatator.

De asemenea, sanctiunile prevazute pentru faptele mentionate anterior si nu numai, se aplica si persoanelor juridice, limitele minime si maxime ale amenzilor, majorandu-se de 5 ori.

Legea mentioneaza si categoriile de personal care au calitatea de agenti constatatori si au dreptul si obligatia sa efectueze controlul instalatiilor de transformat lemn rotund, sa constate contraventiile prevazute la articolul 3 din  Hotararea de Guvern nr.427/2004, sa aplice sanctiunile prevazute de articolul 4 din acelasi act normativ. Astfel, personalul silvic din cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura si de controlul  aplicarii regimului silvic, precum si din cadrul structurilor teritoriale subordonate acestora, personalul silvic din cadrul Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva, al unitatilor si subunitatilor acesteia, personalul silvic din cadrul structurilor silvice, altele decat cele ale Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva, infiintate potrivit reglementarilor in vigoare, ofiterii si agentii de politie, precum si ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, special abilitati, personalul care exercita controlul financiar-fiscal din cadrul Ministerului Finantelor Publice, precum si cel al Garzii Financiare, personalul autorizat din birourile vamale de control si vamuire, pentru materialul lemnos prezentat pentru vamuire, toate aceste categorii de persoanal sunt mentionate de lege ca avand calitatea de agenti constatatori.

Legea nr 31/2000, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, stipuleaza, in ceea ce priveste aplicarea sanctiunii contraventionale, urmatoarele: amneda si valoarea pagubei se stabilesc prin rezolutia sefului ocolului silvic in a carui raza teritoriala s-a savarsit contraventia, la propunerea organului constatator; in cazul in care constatarea contraventiei si stabilirea pagubei s-au facut de catre seful ocolului silvic , sanctiunea amenzii se aplica de conducatorul unitatii silvice ierarhic superioare. In termen de 15 zile de la data primirii procesului verbal de constatare a contraventiei, ocolul silvic trimite contravenientului o  copie de pe acesta si instiintarea  de plata in termen de maximum 30 de zile a manzii si a despagubirilor pentru prejudiciile produse.  

In ceea ce privesc infractiunile, Codul Silvic prevede ca:
“ocuparea fara drept, in intregime sau in parte, a unor suprafete din fondul forestier national constituie infractiune” si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. De asemenea,
“taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, constituie infractiune silvica si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

a) cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda, daca valoarea prejudiciului produs este de cel putin 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la data constatarii faptei;

b) cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani, daca valoarea prejudiciului produs este mai mica decat limita prevazuta la litera a), dar fapta a fost savarsita de cel putin doua ori in interval de un an, iar valoarea cumulata a prejudiciului produs depaseste limita prevazuta la litera a);
          c) cu inchisoare de la 2 ani la 6 ani, daca valoarea prejudiciului produs este de cel putin 20 de ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la data constatarii faptei;

d) cu inchisoare de la 4 ani la 16 ani, daca valoarea prejudiciului produs este de cel putin 50 de ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, la data constatarii faptei.

In cazul acestor infractiuni, tentativa se pedepseste.

Prevenirea delictelor silvice constituie un obiectiv major al politiei romane, desfasurandu-se ample actiuni de combaterea a acestui fenomen, mai ales in zonele impadurite.

 

 

 

                                                                   Agent principal Iulia HATEGAN

 



Adaugata la data de: Feb 19, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Curier juridic


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten