Agentia Europeana de Mediu (AEM) este o agentie a Uniunii Europene, al carei regulament de instituire a fost adoptat la nivelul U.E. in anul 1990, in scopul de a oferi informatii reale si sigure despre mediu, in mod independent, tuturor celor implicati in dezvoltarea, adoptarea, implementarea si evaluarea politicilor privitoare la mediul inconjurator, precum si publicului larg, in general. Acest regulament a intrat in vigoare in anul 1993, odata cu stabilirea sediului la Copenhaga, Danemarca, agentia incepandu-si efectiv activitatea in anul 1994. In prezent, agentia are un numar de 32 de state membre.
| Agentia se adreseaza in special institutiilor Uniunii Europene - Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul de Ministri si tuturor statelor membre. De asemenea, poate fi consultata si de catre alte institutii sau organizatii ale U.E., precum si de organizatii neguvernamentale, comunitatea de afaceri si societatea civila. Principalul rol al AEM este de a informa in permanenta factorii decizionali si publicul larg asupra mediului inconjurator, asigurand o gama larga de evaluari si analize ale starii si tendintelor in domeniul mediului. In acelasi timp, Agentia isi doreste a deveni principalul furnizor de date relevante, accesibile si de calitate despre mediul European, pan-European si regional, precum si de indicatori statistici si analize tematice pentru U.E. si statele membre, in deciziile acestora privitoare la politicile de mediu. Pe langa cele 32 de tari membre si 6 tari cooperante (cele ale Balcanilor de Vest), AEM coopereaza si promoveaza parteneriate si cu alte tari si regiuni, precum si cu organizatii internationale la nivel global.
Cele patru mari domenii tematice in care Agentia isi desfasoara activitatea sunt: abordarea schimbarilor climatice, abordarea pierderii biodiversitatii si intelegerea schimbarilor la nivel spatial, protectia sanatatii umane si a calitatii vietii si utilizarea si gestionarea resurselor naturale si a deseurilor. Poluarea aerului, schimbarile climatice, resursele naturale, calitatea apei si a solului, depozitarea deseurilor, sunt doar cateva din principalele teme de interes general dezbatute si evaluate de AEM. Toate acestea pot avea un impact negativ asupra starii de sanatate a populatiei si a intregului ecosistem, daca nu se pastreaza o permanenta monitorizare si mentinere a acestora in limite normale. (sursa: www. eea.europa.eu)
Subinspector Isabela KÁPOLNAI
|
Citeste mai multe stiri din categoria:Repere Europene
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten

