Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Cooperare
Politia judiciara...la vedere!

Specificul muncii de investigatii criminale:



- executa activitati de cercetare la fata locului pentru identificarea autorilor in cauzele privind infractiuni judiciare.

          - organizeaza si executa activitati de prevenire si combatere a infractiunilor de natura judiciara din raza de competenta.

          - efectueaza activitati de prevenire si combatere a delicventei juvenile, prin cooperarea cu alte institutii, care au atributii in realizarea pretectiei minorilor aflati in dificultate.

          - analizeaza violente intrafamiliala, identificand cauzele si conditiile care o genereaza sau favorizeaza, stabilind masurile de prevenire si combatere a fenomenului.

          - actioneaza pentru identificarea si cercetarea gruparilor de infractionale care comit infractiuni.

          - desfasoara activitati de cercetare privind furturile de si din autovehicule, activitati de prevenire si combatere a acestor furturi.

          - desfasoara activitati pentru depistarea si prinderea persoanelor urmarite in temeiul legii, de identificare a cadavrelor si persoanelor cu identitate necunoscuta, clarificarea situatiei persoanelor disparute.

          - pun in aplicare mandatele de executare a pedepsei inchisorii si a celor de arestare preventiva.

          - executa activitati pentru protejarea bunurilor apartinand patrimoniului cultural national, identificarea si cercetarea persoanelor care comit infractiuni la regimul acestor bunuri.

          - solutioneaza dosare penale privind infractiuni cu violenta, indreptate impotriva vietii, integritatii corporale si sanatatii.

          - actioneaza pentru identificarea autorilor infractiunilor contra patrimoniului – furturi din locuinta, din societati comerciale, talharii, inselaciuni - .

 

...crampeie de ganduri...

          Atitudinea pe care o avem in fata oamenilor ce apeleaza la noi cu diverse probleme trebuie sa fie ferma, nu lasam sa ne tradeze sentimentele, pentru ca aceasta ar fi o slabiciune. Nu putem spune ca suntem insensibili, insa incercam sa rezolvam problemele ca si cum ar fi ale noastre.

          Latura umana in aceste cazuri nu trebuie sa fie vizibila, asta nu inseamna ca nu avem trairi si ca nu intelegem disperarea oamenilor. Nu de putine ori deciziile sunt luate sub presiunea timpului in conformitate cu normele legale. Cercetarea minutioasa este cea mai importanta activitate in consolidarea unui probatoriu, in baza caruia instanta de judecata condamna un infractor. Satisfactia este cu atat mai mare cu cat nu i se mai da posibilitatea infractorului sa comita alte fapte care ar putea afecta alti oameni.

         

...oglindirea muncii in propriile simtiri...

          Multumirea consta in identificarea si deferirea justitiei a unor infractori care au comis fapte penale cu violenta, omoruri, talharii, violuri. In cazul unor infractiuni grave, unele considerate crime perfecte, dupa luni, zile si nopti de cautari, se descopera detalii minore care conduc la identificarea faptasului. Un infractor periculos care se ascunde in spatele unei masti sau a unui cutit sters de amprente, care se crede de neprins, va fii cu siguranta identificat dupa urma de pantof sau a tigarii aruncate la intamplare, lucru care nu poate decat sa ne dea o satisfatie ca cu toate ca nu am fost cu un pas inaintea lui, am fost pe urmele acestuia.

          Una din cele mai mari satisfactii este atunci cand depistam un copil ratacit al carui mama abia daca se poate abtine sa nu planga de frica si spaima. Bucuria revederii face sa credem ca meseria noastra este cea mai importanta.

          Pe de alta parte recuperarea bunurilor furate si restituirea proprietarilor, indiferent ca este vorba de un autovehicul, bijuterii sau bani, atuce o bucurie pe fetele noastre. Nu as putea descrie bucuria pe care am trait-o cand la telefon am anuntat recuperarea sumei de 30.000 euro, suma considerata pierduta, la capatul firului nefiind decat urlete de fericire si multumire.

 

 

                                                                               Subcomisar Cristian MURESAN

 

 

...din activitatea unui judiciarist...

          Cum e sa fii lucrator de investigatii criminale? E...ca intr-o casatorie unde, vrei nu vrei, ai responsabilitati.daca acasa ai o familie, la serviciu ai colegi. Asa cum acasa incerci si poate de multe ori reusesti sa rezolvi problemele aparute, la fel se intampla si la serviciu. Gestionand bine problemele casei culegi multumire sufleteasca. La fel se intampla si in activitatea de zi cu zi a unui judiciarist, modul in care iti desfasori activitatea iti poate aduce multe impliniri profesionale.

          E drept ca exista si pericole in momentul in care constati ca timpul petrecut la serviciu il depaseste pe cel petrecut in sanul familiei-riscul judiciaristului am spune-dar toate acestea sunt compensate de satisfactia lucrului bine facut, de faptul ca in urma anchetei desfasurate de echipa din care faci parte, autorii au fost identificati, iar persoanele care au suferit de pe urma infractiunii comise asupra lor stiu ca cineva va fi tras la raspundere pentru fapta comisa. Insa atunci cand partile vatamate isi recapata si bunurile sustrase de autori, satisfactia este una completa.

          Este adevarat ca judiciaristul are de multe ori in fata sa neprezazutul, deoarece, om fiind, nu poate anticipa momentul comiterii unei infractiuni (talharie, furt din locuinta, furt din societate comerciala, viol, omor, etc.), iar atunci cand este sesizat (telefonul este prietenul care, de cele mai multe ori are placerea de a te chema la serviciu) de comiterea unei astfel de fapte, indiferent de ora din zi sau din noapte, trebuie sa te deplasezi, de indata, la locul respectiv. Acolo va incepe ulterior cercetarea si investigatiile ce se impun.

          Neprevazuta este si reactia persoanei cre a suferit din cauza infractiunii, neprevazut este comportamentul autorului, neprevazute sunt si toate etapele care urmeaza sa le parcurgi, pentru ca, fireste, niciun caz nu seamana cu altul si, de fiecare data elementul de particularitate poate schimba, intr-o fractiune de secunda datele cazului. Aceasta situatie cere, evident, din partea judiciaristului, tact, putere de concentrare, toate acestea pentru a putea stabili toate datele de interes, orice indiciu in aflarea adevarului, care odata coroborat cu celelate probe sa conduca la la o finalizare pozitiva a cazului.  

                                                          

                                                               Agent sef adjunct Horia PETRUSAN



Adaugata la data de: May 4, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Cooperare


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten