Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida:
Home > Cooperare
Unul dintre cele mai frumoase cazuri la care am lucrat este cel al unui infractor din Deva care o data pe luna venea in municipiul Alba Iulia si spargea locuinte, indeosebi case, din care fura foarte multe lucruri, bani, bijuterii, aparatura electronica dar si haine si produse alimentare. Cu toate ca trecuse un an de la primul furt, nu am abandonat cercetarile si in cele din urma munca noastra a fost incununata cu o perchezitie domiciliara de 12 ore, in municipiul Deva, din locuinta autorului ridicand nu mai putin de 10 saci cu bunuri furate. Totodata am stabilit ca acesta este autorul si a unui numar de 5 furturi din locuinte situate pe raza localitatile Sibiu, Simeria, Geoagiu si Brad.
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
...pe urmele unui hot din locuinte

Citeste mai multe stiri din categoria:Cooperare
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
Cautare in Site