Zilele pe care le traversam sunt pline de întrebari. Nimic deosebit am putea spune, pentru ca din totdeauna oamenii si-au pus întrebari si au dat raspunsuri si au dat raspunsuri. Da! Ar veni replica, dar astazi, întrebarile puse au tot mai putine raspunsuri.

          Una din întrebarile care pare a nu avea un raspuns concludent este si cea referitoare la replica legislativa întarziata, data expresiei infractionalitatii.

          M-am aplecat asupra istoriei în domeniu si am constatat ca Cesare Beccaria, în opera sa Dei delitti e delle pene (Despre infractiuni si pedepse), spunea si cred ca avbea dreptate ca: „Oamenii lasa, în general, cele mai importante chestiuni pe care le au de rezolvat, în seama chibzuielii momentului sau la discretia celor care au interesul sa se împotriveasca pana si celor mai întelepte legi, care prin natura lor, fac ca foloasele sa fie generale si se opun tendintei de concentrare a acestor foloase în putine maini, ceea ce aduce într-o parte culmea puterii si a fericirii, iar în cealalta, toata slabiciunea si mizeria.

          De aceea, numai dupa ce au trecut prin mii de greseli, în lucrurile cele mai însemnate pentru viata si libertate, numai dupa ce s-au saturat de a mai îndura suferintele ajunse la culme, oamenii se hotarasc sa înlature relele care îi apasa si sa recunoasca cele mai vadite adevaruri, care tocmai datorita simplitatii lor scapa mintilor comune, neobisnuite sa analizeze obiectele, ci obisnuite sa primeasca impresiile respective în bloc, mai mult prin simpla înregistrare decat prin analiza.

          „Sa cercetam istoria - spune Beccaria în continuare – si vom vedea ca legile, desi sunt sau ar trebui sa fie conventii între oameni liberi, nu au fost cele mai adeseori, decat instrumentul pasiunilor catorva ori s-au nascut dintr-necesitate întamplatoare si trecatoare si nu au fost dictate candva de un observator impartial al naturii umane, care sa fi îndreptat actiunile unei multimi de oameni catre un singur tel si sa le fi privit din urmatorul punct de vedere: cea mai mare fericire raspandita la cei mai multi”.

          Eminentul jurist afirma, în continuare ca: „Fericite sunt acele foarte putine natiuni care n-au asteptat ca lenta miscare a întamplarilor si vicisitudinilor sa faca în asa fel ca dupa culmea relelor sa vina o îndrumare spre bine, ci au grabit prin legi bune trecerea de la o stare la alta”.

          Vom fi noi printre acele foarte putine natiuni sau vom astepta culmea relelor?! Iata o întrebare la care raspunsul, din pacate, înca se mai lasa asteptat.