Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > InfoPol
LA MULTI ANI, DRAGI CAMARAZI !

Ziua Politiei Romane, aniversata la 25 martie, imi ofera prilejul de a va adresa sincere felicitari pentru efortul continuu, determinarea si profesionalismul cu care va indepliniti atributiile specifice pentru asigurarea si garantarea unui climat propice convietuirii in deplina siguranta a cetatenilor judetului.



 De foarte multe ori pe timpul interventiilor desfasurate pentru gestionarea situatiilor de urgenta care s-au manifestat pe teritoriul judetului am avut alaturi politistii din diferite structuri ale inspectoratului. Pe langa aptitudini de aparatori ai legii au dovedit solidaritate umana, au acordat sprijin celor aflati in pericol si au castigat respectul si increderea noastra.

Rezultatele obtinute, puterea exemplului personal promovat de conducerea Inspectoratului Judetean de Politie, prezenta sa permanenta in comunitate si profesionalismul dovedit au condus la cresterea increderii oamenilor in politia judetului Alba. 

De ziua lor, urez politistilor din judetul Alba, din partea camarazilor din inspectoratul pentru situatii de urgenta, sanatate, impliniri in activitatea profesionala, prosperitate si fericire.

 

 

„LA MULTI ANI !”

 

 

 

 

Colonel Dorel SOFICA

 

Inspector Sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „UNIREA” al Judetului Alba



Adaugata la data de: May 19, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:InfoPol


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten  

Cautare in Site



Mai Multe Titluri
AVOCATUL POPORULUI