Nascut in dulcea Moldova, dupa studiile de la Braila si Iasi, contiuate apoi la Paris, Pavia si, Bologna, s-a dovedit de timpuriu a avea o factura progresista, datorata curentelor novatoare care apareau in Europa la jumatarea secolului XIX. Intors in tara, alege cariera armelor, inregistrand, datorita calitatilor sale intelectuale stralucite, o cariera promitatoare. Astfel, , in 1845 devine Director in Ministerul de Interne de la Iasi, functie din care demisioneaza insa foarte repede. Demisia sa poate fi explicata ca urmare a incompatibilitatii evidente intre cele ce le invatase in Europa si realitatile intalnite in Moldova. Orientarea sa revolutionara il va determina sa se implice activ in cadrul revolutiei de la 1948 din Moldova, fiind implicat in special in pregatirea si organizarea militar politica a evenimentelor. Dupa infrangerea miscarii,  dupa intrarea trupelor rusesti in Moldova, emigreaza la Wiena, de unde continua sa tina permanent legatura cu exponentii cei mai straluciti ai miscarii progresiste.

Revenit in tara, devine magistrat (procuror) si apoi preia functia de presedinte al Tribunalului din Galati. Ulterior reintra in armata, continuandu-si asccensiunea rapida, astfel incat in 1857 devine Prefect de Covurlui-Galati, bucurandu-se de aprecierea conducerii tarii, care a vazut in el calitatile incontestabile  de lider. La scurt timp insa intra in conflict cu domnul pamantesc Nicolae Vogoride, iar demisia sa din functia de Prefect va avea ecouri puternice in lumea progresista europeana. Se pare ca din perioada wieneza Cuza intrase in loja masonica, astfel ca se bucura de o sustinere suplimentara, desi ocultata.

Urmare a popularitatii sale in crestere, in 1858 este numit Ministru de Razboi al Principatului Moldova, intrand in legatura directa cu fruntasii unionistii, moldoveni si munteni. Loja constientizeaza faptul ca personalitatea sa este cea de care are nevoie in demersul dificil al unirii celor doua Principate: Moldova si Tara Romaneasca. Adunarea Ad-hoc de la Iasi l-a ales, la 5 ianuarie 1859, Domn al Principatului Moldova, iar la  24 ianuarie, ca reactie a intensificarii miscarii unioniste, a fost ales Domn al Principatului tara Romaneasca, consfiintindu-se astfel, de facto, unificarea celor doua Principate romane aflate sub suzeranitatea Otomana.

Alexandru Ioan Cuza a stiut sa puna interesele nationale deasupra celor personale si a inteles faptul ca, printr-o actiune ferma, bine chibzuita, momentul ar fi putut fi favorabil pentru unirea definitiva a Principatelor, recunoscuta de Inalta Poarta doar pe durata vietii lui.

Cuza a a fost pentru Romania omul faptelor: este cel care a realizat trecerea de la structurile administrative de tip medieval, mostenite din fondul otoman, la cele moderne, asa cum numai un om de factura sa (militar si om al Ministerului de Interne) putea sa o faca. Decis, energic, deschis, flexibil (pana la un moment dat), onest, iata cateva din calitatile confirmate de aliatii dar si de opozantii sai.

Necesitatea unui principe de vita nobila, reclamata de curtile europene si constientizata de oponentii sai a fost recunoscuta si de el la sfarsitul domniei. A acceptat situatia fara a se opune (desi ar fi putut sa o faca) deoarece se bucura de popularitate in randul maselor. A fost dealtfel un exemplu de sobrietate si onestitate, calitati destul de rare in randul oamenilor politici ai momentului. Conflictul sau cu francmasonii se datoreaza tocmai acuzelor de imoralitate ce i-au fost aduse. Sa nu uitam ca in epoca marile personalitati reformatoare erau frecvent asociate unor scandaluri de coruptie si imoralitate de catre factiunile politice potrivnice.

Lideri politici precum I.C. Bratianu, C.A. Rosetti,  D. Bratianu etc., care, care l-au folosit din plin in operatiunea de ridicare a tarii, sunt tot aceiasi care au pus bazele “Monstruoasei Coalitii” si l-au fortat sa abdice la 11 februarie 1866. Cuza a fost omul momentului (legat de 24 ianuarie 1959), omul potrivit la momentul potrivit (unirea a fost pregatita in culisele altor “structuri”si palate), a fost insa, si asta nu poate fi negat cel care a reusit insa, pe parcursul celor 7 ani de domnie, sa recupereze din mers, un decalaj de poate peste 100 de ani, existent intre Romania si Europa. Istoria l-a ajuns din urma insa si l-a indepartat, atunci cand interese superioare au reclamat alte noi realitati. Sfarsitul sau confirma ideile mai sus enuntate. S-a stins in 1873, la Heidelberg, in liniste, fara pretentii, fara revendicari. Unica dorinta a fost aceea de a fi fost inmormantat in Moldova natala, la Ruginoasa, langa conacul sau.

Reformele lui Cuza, vazut ca un Homo Novus, raman in istoria si constiinta poporului roman, ca „pietre de hotar”, decisive si ireversibile! Administratia a fost organizata pe noi principii, odata cu Cuza. Structurile centralizate isi au originea in deciziile sale. Stema, drapelul, institutiile fundamentale, administratia isi afla originile in faptele lui. A avut un destin specific al unui lider din zona Balcanilor: bun la munca dar incomod cand a devenit popular datorita rezultatelor obtinute. Ca o ironie a istoriei si a sortii, in 1876, prima loja masonica reinfiintata in Romania i-a purtat numele: Loja Alexandru Ioan Cuza.

Apartenenta sa profesionala, moralitatea de neclintit, fermitatea deciziei si a punerii in aplicare a acesteia, iata cateva din argumentele care au stat la baza acordarii numelui sau si Academiei de Politie a Romaniei – ca recunoastere poarta numele Principelul.