Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Eveniment
ACCIDENTATI PE TRECEREA DE PIETONI

Politistii rutieri au fost solicitati sa intervina la un eveniment rutier care s-a produs de curand, pe Calea Motilor, la intersectia cu Bulevardul Republicii, din municipiul Alba Iulia.

Din primele cercetari efectuate, a rezultat faptul ca Nicolae R., de 59 ani, domiciliat in municipiul Alba Iulia, in timp ce a condus un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni, respectiv T.C., de 23 ani, domiciliata in comuna Horea si Radu M., de 29 ani, domiciliat in municipiul Alba Iulia. Acestia erau angajati regulamentar in traversarea strazii, prin loc permis, semnalizat prin marcaj pietonal.
In urma accidentului, T.C. a suferit „traumatism cranio-cerebral nivel zero, plaga contuza occipitala, plaga escoriata antebrat drept”, fara a ramane internata in spital.
Cazul a fost in atentia Serviciului Politiei Rutiere Alba.


Inspector Ciugudean Adriana

 

Adaugata la data de: Apr 28, 2009

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Eveniment


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten