Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Prevenire
RECOMANDARI PENTRU PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINTE UMANE

Traficul de fiinte umane este o forma moderna de sclavie si are stranse legaturi cu retelele crimei organizate.



          Pentru a  nu cadea victima traficului de fiinte umane:

- cand primiti o oferta de munca in strainatate, incercati sa aflati cat mai multe detalii despre seriozitatea firmei respective;

- nu dati curs anunturilor din ziare, internet sau alta forma de publicitate, pana nu verificati firma;

- intermedierile de locuri de munca in strainatate sunt facute numai de catre firmele acreditate de Inspectoratele Teritoriele de Munca;

- solicitati certificatul de acreditare al firmei, in caz de dubiu sesizati imediat politia;

- pentru a lucra in strainatate aveti nevoie de un contract de munca sau de o invitatie ofociala de la un angajator de peste hotare;

- nu acceptati oferte venite de la persoane fizice;

- nu dati pasaportul nimanui sub nici un motiv;

- cand aveti probleme peste hotare, adresati-va ambasadelor Romaniei sau organizatiilor umanitare internationale;

- mare atentie la ofertele de genul „platesc eu cheltuielile pentru tine si te rascumperi tu cand ajungem acolo”. Aceste oferte contin intotdeauna un potential pericol;

- atentie la ofertele de munca in strainatate. Principalele modalitati de recrutare sunt cele in care se prezinta conditii financiare deosebit de avantajoase;

- verificati seriozitatea agentiei si solicitati sprijinul organelor abilitate in cazul tentatiei de a va pune la dispozitia unei firme de impresariat artistic;

- sesizati politia cand aveti date despre persoane autori sau victime cu implicatii in cazuri de trafic de fiinte umane.

          Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii



Adaugata la data de: May 21, 2010

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Prevenire


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten