Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Navigare rapida: Home > Actualitate
CELE MAI IMPORTANETE ZILE DIN LUNA APRILIE

01: Ziua pacalelilor 01: Ziua Pasarilor. In aceasta zi in 1906 a fost semnata conventia de protectie a pasarelor. 02: Ziua Internationala a cartilor pentru copii 04: Senegal: Ziua Independentei (1960). 06: Ziua Nationala de inverzire a plaiului ?Un Arbore pentru Dainuirea Noastra?. Instituita de primul presedinte al R.Moldova Mircea Snegur. 07: Ziua Mondiala a Sanatatii. La 07.04.1948 a fost semnat statutul Organizatiei Mondiale de Ocrotire a Sanatatii. 08: Ziua Mondiala a Romilor (tiganilor).

11: Ziua detinutilor lagarelor fascuste de concentrare.
12: Ziua Internationala a Aviatiei si Cosmonauticii. Hotararea Federatiei Internationale a Aviatiei, legata de comemorarea primului zbor in cosmos efectat de Iurii Gagarin.
13: Ziua Internationala a Rock-n-Roll-ului.
15: Ziua de nastere a lui Kim Ir Sen - conducatorul necontestat si iubit al Republicii Populare Demacratice Coreea (presedinte din 1972).
16: Danemarca: Ziua de nastere a reginei Margareta a II-a.
17: Siria: Ziua Nationala
17: Cuba - Ziua victoriei asupra contrarevolutiei. In aceasta zi in 1961 au fost zdrobite trupele emigrantilor cubanezi debarcati pe "insula Libertatii" (circa 500 persoane), instruiti de serviciile secrete americane in scopul luptei cu regimul Castro.
17: Israel: Ziua Independentii. Se sarbatoreste in cinstea semnarii Declaratiiei de Independenta a Statului Israel, in 1948.
18: Zimbabwe: Ziua Independentei (1980).
18: Ziua Internationala a monumentelor istorice.
19: Sierra Leone: Ziua Republicii. In 1961 isi proclama independenta in cadrul Commonwealth-ului. Devine republica in 1971, in prezent este condusa de un presedinte aflat "sub tutela" armatei.
20: Comemorarea jertfelor Holocaustului. Pe 19 aprilie 1943 a inceput rascoala in getoul din Varsovia - unul din cele mai tragice momente a celui de-al doilea razboi mondial.
21: Ziua intemeierii Romei (753 i.e.n.)
22: Ziua Pamantului. Pe langa ziua Ziua Mondiala a Pamantului (sarbatorita in martie) are scopul uniunii tuturor oamenilor in vederea protejarii mediului inconjurator. Aceasta actiune incepe pe 22.04.1970.
22: Ziua descoperirii Braziliei. Descoperit la 1500 de navigatorul portughez Pedro Alvares Cabral.
23: Ziua Mondiala a Cartii si a Deptului de Autor. Sarbatorita sub egida ONU.
24: Ziua comemorarii jertfelor genocidului armenilor din 1915.
24: Ziua Internationala a APEI
24: Ziua Internationala a Solidaritatii Tineretului.
24: Ziua Mondiala a Protectiei Animalelor de Laborator.
25: Semnarea Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE (Uniunea Europeana) - 2005.
25: Ziua ANZAC. Comemorarea ostasilor Australian and New Zeland Army Corps, cazuti in primul razboi mondial.
25: Italia - Ziua Eliberarii. In memoria zilei debarcarii armatei aliatilor in Italia, in 1944.
25: Ziua eliberarii peninsulei Sinai. In urma tratatului de pace (1975) dintre Egipt si Israel, gispul isi restabileste suveranitatea asupra unei parti ai peninsulei Sinai si asupra Canalului Suez.
26: Ziua Unirii Republicii Unite Tanzania. Pe 26.03.1964 statele independente Tanganyika (independent din 1961) si Zanzibar (independent din 1963) se unesc sub numele actual.
26: Ziua Mondiala a Proprietatii Intelectuale
26: Comemorarea victimelor accidentului de la Cernobil (1986).
27: Togo: Ziua Nationala
27: Ziua Internationala a Oraselor Inrudite. Se sarbatoreste in ultima duminica a lui Aprile in conformitate cu hotararea Federatiei Mondiale a Oraselor Inrudite.
28: Ziua Mondiala a Sigurantei si Sanatatii la Locul de Munca
28: Ziua Nationala a Veteranilor (Finlanda). In cinstea ostasilor cazuti in razboiul Ruso-Finlandez si cel de al II-a Razboi Mondial (1939-1945).
29: Ziua Internationala a Dansului. Se sarbatoreste incepand cu anul 1982, de ziua de nastere a lui Jean Georges Noverre (1727-1810) - balerin si coreograf francez.
30: Olanda: Ziua Nationala
30: Noaptea Walpurgiei, care este, conform unei legende medievale, noaptea in care se dezlantue spiritele si vrajitoarele pe muntele Brocken din masivul Harz (Germania).
30: Vietnam: Ziua Victoriei. In 1975 a fost eliberat Saigonul (rebotezat in Ho Si Min). Acest lucru a insemnat sfarsitul razboiului si reunirea nordului cu sudul. Sursa Net
RL
 

Adaugata la data de: Apr 28, 2009

 

Citeste mai multe stiri din categoria:Actualitate


Scrie un Comentariu   Trimite unui prieten