Nu exista durere mai mare pe lumea asta ca cea a parintelui care-si „pierde/ rataceste” copilul. Cei care trec printr-o astfel de nenorocire primesc, pe langa ajutorul politiei, si un sprijin specializat: consiliere psihologica. Acesta metoda este prevazuta in procedurile IGPR, dar si in protocoalele semnate de Politia Romana cu alti parteneri de actiune, fiind una dintre etapele importante pe care politistii sunt obligati sa le respecte in cazurile de minori disparuti. In judetul nostru nu a fost semnalat niciun caz de disparitie de copii prin rapire. Prin urmare cazurile la care ne referim sunt cele de disparitii prin fuga de la domiciliu sau din centrul de ocrotire sau, alte rataciri ale minorului.
CAUZE. Cauzele care determina astfel de reactii sunt multiple: disensiunile cu familia legate de situatia scolara sau de anturaj, mediul familial disfunctional caracterizat de certuri si violente frecvente, consum de alcool, lipsa de ingrijire sau neglijare a minorului, comunicare neadecvata, lipsa interesului pentru studiu si scoala, dorinta de a evada din monotonia cotidiana, teribilism, inconstienta, dorinta de atrage atentia asupra lor, dorinta de a obtine o anumita autonomie financiara sau de a trai viata dupa un model propriu, in afara regulilor impuse de familie sau in centrele de ocrotire, posibile tulburari de comportament sau alte accentuari in structura de personalitate.
In perioada cat lipsesc de acasa, majoritatea minorilor nu sunt supusi unor forme de victimizare, desi se expun singuri unor riscuri datorita varstei pe care o au, mediilor frecventate si a lipsei de supraveghere. Se poate intampla sa fie angrenati in acte infractionale (de obicei furturi sau prostitutie) acestia regasindu-se cu precadere in categoria celor cu plecari frecvente de la domiciliu sau din centrele de ocrotire. Majoritatea minorilor gasiti manifesta dorinta de a se intoarce in familie sau la centrul de ocrotire; destul de multi insa, isi exprima refuzul sau reticenta de a se intoarce, fie pentru ca se tem de reactia parintilor, educatorilor, fie pentru ca nu doresc sa se mai intoarca intr-un mediu considerat agresiv sau viciat, sau prea rigid. Destul de frecvent, minorii sunt inregistrati cu mai multe astfel de parasiri de domiciliu sau de centre de ocrotire, unele evenimente derulandu-se o data la cateva saptamani sau chiar zile, riscul de repetare a fugii de acasa fiind destul de mare. Daca, dupa o perioada minorul pleaca din nou, un asemenea fenomen nu mai tine de atributiile politiei, ci de mediul familial in care traieste copilul.
Cauzele si circumstantele care duc in general la disparitia copiilor, pot fi analizate in functie de varsta. Pana la sase - sapte ani, cauza o reprezinta lipsa de supraveghere din partea parintilor, iar peste aceasta varsta pana la 18 ani sunt in general plecari voluntare de la domiciliu. In aceasta a doua categorie, minorii decid sa plece de acasa fie pentru a protesta fata de o masura restrictiva a parintilor legata de disciplina, invatatura etc., fie sunt lipsiti de supraveghere si educatie din partea parintilor.
De cele mai multe ori, minorii sunt lipsiti de supraveghere, se afla in grija unui singur parinte, a unui bunic, sau sunt lasati in grija rudelor parintii fiind plecati in strainatate.
Daca ar fi sa facem o analiza a climatului afectiv- emotional al familiei din care pleaca copilul, aflam ca de regula minorul traieste intr-un mediu policarentat: parintii au antecedente penale, sunt consumatori de alcool, au loc certuri si violente frecvente si exista diverse forme de abuz exercitate asupra lui. Si atunci ne intrebam retoric, cine este de vina ca minorul a plecat de acasa?
Sunt gasiti, de regula intr-o perioada scurta de timp sau revin singuri dupa ce isi epuizeaza resursele materiale si psihice sau reusesc sa depaseasca starea conflictuala care i-a determinat sa-si paraseasca mediul familial.
Cum sa previi disparitia copilului tau !
Copiii ar trebui sa creasca intr-un ambient placut, familia si casa lor sa fie o oaza de liniste, de intelegere, de acceptare, de toleranta si rezolvare a problemelor intr-un mod „diplomat” fara jigniri, pedepse corporale, sau alte pedepse umilitore, deoarece veti obtine exact reactia de fuga; la nevoie apelati la consilierii scolari sau alte cabinete de psihologie avizate. Fiti prietenul lui si invatati-va copilul sa nu intre in discutii cu persoane straine, sa nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaste; sa nu insoteasca persoane necunoscute, indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales daca locul respectiv este neiluminat. Nu dati copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare cum ar fi telefonul mobil, bijuterii. Daca totusi doreste neaparat sa le poarte, spune-ti sa nu le tina la vedere. Comunicati frecvent cu copiii dvs. si incercati sa le castigati increderea, astfel incat sa cunoasteti mereu anturajul acestora si sa va informeze de fiecare data asupra locurilor unde se deplaseaza si a timpului pe care-l petrec acolo. Verificati frecvent situatia scolara a copiilor dvs., deoarece absenteismul este un indicator al tendintei de vagabondaj si al posibilitatii de parasire a domiciliului; daca observati o astfel de situatie, nu incercati sa rezolvati situatia prin pedepse umilitore sau pedepse corporale, deoarece veti potenta reactia de fuga.
Sa nu uitam: copiii invata ceea ce traiesc, prin urmare sa-i crestem in prietenie, toleranta, acceptare si aprobare. Sa le dezvoltam sentimentul increderii in sine, valoarea personala, sa le aratam ca suntem constienti de probleme lor, sa-i sustinem si sa le oferim modele pozitive in viata prin propriul exemplu. Ei nu sunt altfel de copii, nu au un alt tip de personalitate, au doar nevoie de afectiune, de atentia noastra, poate intr-un mod mai aprofundat. Citam, spre exemplificare cateva versuri creatie ale unui copil disparut care-si cauta mama, si care nici nu constientiza ca acesta era motivul fugii din centru de ocrotire: „...Si zi de zi de dor si asteptat/ Mai am putin si ajung la majorat/ Si-atunci cum sa te caut eu pe tine/ Doar sa te vad, atat vreau pentru mine...”.
Prin urmare, sa constientizam impreuna cauzele pentru care se-ntampla asemenea fenomene si sa ne straduim sa valorificam la maxim ceea ce natura le-a dat acestor copii, aducandu-ne si noi aportul prin propriul comportament. Pentru ca, daca, dupa o perioada minorul pleaca din nou, un asemenea fenomen nu mai tine de atributiile politiei, ci de mediul familial in care traieste copilul.
Demersurile pe care le face politia, in cazul disparitiei de minori:
Imediat ce politia este anuntata de disparitia unui copil, incep cautarile. Chiar in primele ore de la sesizare se sta de vorba cu familia, pentru a stabili datele strict necesare cautarii: locul, momentul si imprejurarile disparitiei, fotografii cat mai recente ale copilului. Totodata, se intocmeste o fisa a minorului disparut, cu toate datele rezultate, si se trimite de urgenta la IGPR si IGPF, pentru a fi dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera. Fisa se trimite in acelasi timp la toate subunitatile din judet si la toate IPJ din tara, pentru cautari in zona de competenta. Un rol important il au si reprezentantii din presa locala si centrala, pentru a populariza imaginea si semnalmentele si pentru a face apel la sprijinul populatiei. Se solicita ajutor si se efectueaza cautari impreuna cu jandarmeria. Se afiseaza in locuri publice imaginea si semnalmentele, insotite de apel. Imediat, psihologul IPJ asigura consiliere psihologica parintilor copilului disparut. In paralel cu operatiunile de cautare, se executa si investigatii criminalistice.
Cms. Rus Constanta
Citeste mai multe stiri din categoria:Persoane Disparute
Scrie un Comentariu
Trimite unui prieten
