Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate. Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala. Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
Montreal - metropola cosmopolitana a doua ca si marime din Canada - este locul in care azi traiesc 3,7 milioane de oameni. Este de la sine inteles ca intr-un oras de asemenea anvergura fortele de politie sa se confrunte cu un val ametitor de criminalitate. Fiecare editie a stirilor de la prima ora incepe prin urmare cu relatari despre o crima, un accident mortal, o spargere de domiciliu ori un incendiu criminal.
citeste mai mult
...din lumea larga
citeste mai mult
...din lumea larga
citeste mai mult
Se pare ca bicicletele au fost folosite, pentru prima data, de catre fortele de politie, inca din anul 1869, cand un serif din Illinois, S.U.A. si-a dotat echipa cu asa-numitele «boneshakers», biciclete confectionate din fier si lemn.
citeste mai mult
Daca drumurile noastre creaza deseori probleme de trafic, iar uneori ne pierdem foarte mult timp in ambuteiaje de tot felul, trebuie sa recunoastem ca toate acestea sunt floare la ureche pe langa surprizele de care au parte cei ce se aventureaza pe drumul care leaga Moscova de Yakutsk.
citeste mai mult
Carandiru este denumirea unei faimoase inchisoari situate in São Paulo, Brazilia. Inchisoarea a fost proiectata si construita de Samuel das Neves, in 1920, cand a fost considerata o inchisoare – model.
citeste mai mult
citeste mai mult
citeste mai mult
Acestea modifica perceptia si activitatea mentala. Ele cuprind depresoarele, halucinogenele, analgezicele, hipnoticele si stimulentele. Depresoarele micsoreaza activitatea sistemului nervos central, incetinind functiile vitale si reflexele. Depresoarele calmeaza si, totodata, relaxeaza. In doze bine determinate, ele sunt utilizate in medicina, mai ales ca sedative si pentru a induce somnul. Barbituricele si compusii asemanatori acestora, ca si tranchilizantele minore, sunt depresoare ale sistemului nervos central. Analgezicele opioide actioneaza, de asemenea, ca depresoare ale sistemului nervos central.
citeste mai mult
Politistii rutieri, dotati cu fluiere, bastoane reflectorizante, aparate radar si procese verbale de constatare a abaterilor de la disciplina rutiera, gata oricand sa faca „viata grea” celor care incalca legea, nu starnesc, foarte des, admiratie din partea participantilor la trafic, insa multi intorc capul cand masina de politie este o super-masina. Se intampla rar la noi in tara, insa in alte parti aceste masini fac parte din spectacolul vietii de fiecare zi.
citeste mai mult