Fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte ori expresii sau se deda la orice alte manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura in alt mod, linistea publica, constituie, conform articolului 321 alin. 1 din Codul penal, infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
De asemenea, tot acelasi text de lege prevede faptul ca in masura in care s-a tulburat grav linistea si ordinea publica, pedeapsa pentru aceasta fapta este de la 2 la 7 ani.
citeste mai mult
In data de 01 aprilie a.c., Politia Orasului Baia de Aries a fost sesizata prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca o persoana de sex barbatesc s-a autoincendiat la domiciliul sau din localitate.
Si nu, nu a fost vorba de vreo farsa, facuta chiar de 1 aprilie, dupa cum aveau sa afle cei care au ajuns primii la fata locului.
citeste mai mult
Sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate constituie grave abateri, care pot genera consecinte grave in ceea ce priveste posibilitatea repetabilitatii unor fapte atat contraventionale, cat si de natura penala.
Insa politistii judetului nostru actioneaza in permanenta pentru depistarea si prinderea acelor persoane care se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate. Astfel, in urmo unor actiuni, controale, razii, etc., aceste persoane, ajung, inevitabil, dupa gratii.
citeste mai mult
A fost semnat la 17 februarie 1986 de catre 9 state si la 28 februarie 1986 de catre Grecia, Italia si Danemarca, iar la 1 iulie 1987 a intrat in vigoare. In preambul, el se refera la transformarea relatiilor statelor membre intr-o Uniune Europeana.
citeste mai mult
22. ACQUIS COMUNITAR
Document juridic international care cuprinde drepturile si obligatiile care leaga ansamblul statelor membre ale UE. El cuprinde:
continutul, principiile si obiectivele politice ale tratatelor;
legislatia adoptata in aplicarea tratatelor si jurisprudenta Curtii de Justitie;
declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii;
actele referitoare la politica de stat si de securitate comuna;
actele convenite in cadrul justitiei si afacerilor interne;
acorduri internationale incheiate de Comunitate si cele incheiate de catre state membre intre ele privind activitatile Uniunii.
citeste mai mult
23. ACORDUL SCHENGEN
La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la eliminarea treptata a controlului de la frontierele comune acestor tari.
citeste mai mult
Pages: [< Previous] 1 2 3
Cautare in Site

